"La începutul începuturilor, nu era nimic decât intunericul şi apele. Duhul Domnului mergea ca un porumbel pe deasupra Apelor. Un vârtej de spumă se ridică din care se născu Dumnezeu.
- Cine esti tu? îl intrebă Dumnezeu.
- Eu sunt Dumnezeu.Din mijlocul Mării se ridică un vârtej de spumă.
Din el ieşi un vierme care se prefăcu în fluture.Fluturele deveni Dumnezeu..."
Vasile LOVINESCU - Dacia hiperboreana

marți, 20 iulie 2010

FLUTURELE GALACTIC - HUNAB KU

Fluturele Galactic - HUNAB KU
realizat din ceramica cu diametrul de 6cm

În mijlocul calendarului maiaş, calendar după care maiaşii îşi ţineau sărbătorile religioase, se află un simbol, Hunab Ku, întâlnit şi sub denumirea de Fluturele Galactic.
Hunab Ku este, în simbolistica maiasă, centrul galactic, centrul Căii Lactee, de unde este emisă energia care parvine atât Soarelui, cât şi Pământului, este originea vieţii pe pământ. Poate fi asimilat Creatorului, Zeului suprem, Tatăl tuturor divinitaţilor, Echilibrului Forţelor, Perfecţiunii.
În traducere, Hunab Ku înseamna, "cel ce conferă măsură şi mişcare", este principiul energiei inteligente care umple întregul univers, tot ceea ce este însufleţit şi neînsufleţit. Termenul de "mişcare" se referă la propagare, iar cel de "măsură", la ritm şi periodicitate - ştiut fiind faptul că diversele forme de energie se propagă în ritmuri diferite, fenomen care dă naştere la configuraţii energetice variate.
Maiaşii considerau că timpul curge în cicluri care se repetă periodic, la finele fiecărui ciclu începând unul nou, şi că aceste cicluri temporale îşi au originea în centrul universului, numit Hunab Ku, pântecele galactic care a dat naştere lumii, pe care o va distruge pentru a da naştere unei lumi noi. Atunci când, zeul suprem Quetzalcoatl ("şarpele înaripat") va reveni pe pământ, lumea nostră se va sfârşi iar Hunab Ku va da naştere unui nou soare, numit de maiaşi, ''cel de-al şaselea Soare'', o altă lume mai evoluată urmând să se nască.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu